În fiecare an, pe 16 octombrie, aproximativ 130 de țări din întreaga lume sărbătoresc Ziua Mondială a Alimentației, stabilită de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) pentru prima dată în 1979, în luna noiembrie, cu ocazia celei de-a XX-a Adunări Generale desfășurate la Roma.
Ca urmare a acestui eveniment, în România, începând cu anul 2016, a fost instituită Ziua Națională a Alimentației și Combaterii Risipei Alimentare, conform Legii nr. 47/2016 publicată în Monitorul Oficial al României.
Un sistem alimentar mai puternic, o prioritate
Principala preocupare a Corteva Agriskience este securitatea alimentară și implicarea acesteia în construirea unui sistem mai rezistent pentru a aborda aceste provocări pe termen lung și pe termen scurt. Cea mai mare pierdere absolută a alimentelor potențiale din sistemul alimentar mondial are loc înainte de recoltare din cauza buruienilor, dăunătorilor și bolilor culturilor.
Pentru mai multe detalii, accesați linkul de mai jos: